2021
- Cumpărarea unei imprimante Braille pentru un liceu de nevăzători din București
- Ajutorarea unor familii cu situații dificile

2022
- Achiziționarea pentru Spitalul de Copii M.S. Curie a unui aparat medical folosit la diagnosticarea unor afecțiuni pulmonare
- Cumpărarea cadourilor de Crăciun pentru copiii Centrului Andreea Damato din comuna Singureni, județul Giurgiu

2023
- Renovarea unei căsuțe de copii orfani din Centrul Andreea Damato, Singureni, județul Giurgiu
- Cumpărarea a două containere școlare pentru Școala din Ulmeni, județul Buzău

2024
- Amenajarea unei camere de audiere minori, victime ale infracțiunilor sexuale
- Susținerea cluburilor de dezbatere din țară ale elevilor de liceu, inclusiv a Lotului Național de Dezbateri, Oratorie și Retorică

2025
Unii copii pornesc în viață cu grele poveri. Având un părinte în penitenciar, copilăria lor este umbrită de sărăcie, de rușine, de griji și responsabilități prea mari pentru vârsta lor. Își doresc să meargă la școală, dar nu au rechizite, haine, o pereche de încălțăminte. Abandonul școlar devine aproape inevitabil.
Este, însă, în puterea fiecăruia dintre noi să le întindem o mână, să nu-i lăsăm singuri în drumul către școală. Să le oferim o șansă reală la educație, la demnitate, la un viitor mai bun.
Vă invităm, așadar, să ne alăturăm cu inimă deschisă proiectului caritabil „Drumul către Școală”. Orice sumă pe care o donăm se transformă, prin colaborarea cu Fundația SVASTA, într-o mică bursă lunară care le va permite acestor copii să-și continue studiile.
Și mai e ceva. Susținându-i, investim nu doar în destinul lor, dar și în societatea în care trăim. Fiecare copil care își continuă școala este o victorie împotriva cercului vicios al marginalizării, eșecului, revoltei și răspunsului agresiv. Viitorul lor este inevitabil și viitorul nostru. Nu putem face totul, dar putem fiecare să facem ceva.
Cu gesturi mărunte adunate laolaltă aducem o schimbare în viața copiilor cu nevoi reale de sprijin. Orice donație se poate face ușor accesând Donează.
Vă așteptăm cu drag, colegi notari, și la întâlnirea care serbează evenimentul nostru caritabil, sâmbătă, 31 mai, ora 13.00, la Clubul Diplomatic: după festivitatea de premiere a câștigătorilor campionatului de tenis AcvilaNot, vă provocăm la două licitații inedite și vă invităm la brunch.
Nu ratați înscrierile care se pot face până vineri, 23 mai, prin achitarea taxei de participare la brunch în sumă de 600 de lei/adult și 250 de lei/copil cu vârsta până în 14 ani.
Colegii noștri notari, Camelia Tărăcilă și Paul Manole, vă stau oricând la dispoziție cu informații suplimentare.